DACIA DUSTER DISPUNE DE ACUM DE O VERSIUNE PICK-UP DUBLĂ CABINĂ

Un vehicul versatil, adaptat pentru o utilizare mixtă, atât ca vehicul de persoane, cât și pentru transportul de materiale diverse.

Dezvoltat în colaborare cu Romturingia, unul dintre cei mai importanți carosieri din România, noul model utilitar are o capacitate de încărcare de până la 430 kg.

Dacia Duster Pick-Up poate fi comandată în România la un preț de pornire de 25.983 Euro (fără TVA).

17.09.2025

Articol

Dacia lansează în România versiunea utilitară Duster Pick-Up.

 

Derivat din vehiculul de serie și păstrând cotele de gabarit ale acestuia, Duster Pick-Up oferă o cabină dublă, cu 4 locuri pentru persoane, și dispune de un spațiu de încărcare flexibil care permite transportul unei încărcături de până la 430 kg.

Deschiderea largă a oblonului, care beneficiază de un sistem de acționare simplu și practic, asigură un acces ușor la bena cu un spațiu util de 1.050 mm x 1.000 mm. Pentru asigurarea mărfurilor transportate au fost prevăzute două șine metalice laterale, cu 4 inele de ancorare.

La interior, cabina dublă oferă 4 locuri, pasagerii locurilor din spate dispunând, în premieră, de o cotieră centrală.

Duster Pick-Up este disponibil în trei variante de echipare: Expression, Extreme și Journey și în două versiuni de motorizare, ambele răspunzând normei de poluare Euro 6: Hybrid 140 și Mild-hybrid 130 4x4.

Omologat N1, ca autovehicul destinat transportului de mărfuri, Duster Pick-Up beneficiază de toate elementele de siguranță aflate în dotarea modelului standard, printre care, în funcție de echipare, de : airbag-uri frontale și laterale pentru șofer și pasager, ABS cu repartitor electronic al forței de frânare, ESP și funcție anti-patinaj, sistem de asistență la demarajul în rampă, frânare automată de urgență, sistem de asistență la coborârea pantei, recunoaștere semne de circulație cu alertă de depășire a vitezei, asistență pentru păstrarea benzii de deplasare, avertizare pentru unghiul mort, cameră multi-view, ș.a .

Duster Pick-Up este disponibil în 7 culori (Sandstone, Lichen Kaki, Terracota Brown, Glacier White, Schiste Grey, Pearl Black și Cedar Green).

 

Comenzile sunt deshise începând din data de 17 septembrie în întreaga rețea comercială Dacia din România. 

Prețul de achiziție al modelului Duster Pick-Up începe de la 25.983 Euro (fără TVA).

 

Romturingia

SC Romturingia SRL, cu sediul în Câmpulung Muscel, este una dintre cele mai importante companii din România specializate în producția, în conversia și în amenajarea de caroserii pentru autovehicule. Societatea, certificată ISO 9001, este parteneră Renault Group din anul 2013.

 

CARACTERISTICI TEHNICE

 

Dimensiuni

Lungime :                                                   4.345 mm

Lățime :                                                      1.813 mm

Înălțime :                                                    1.656 mm

Gardă la sol gol (versiune 4x4) :                 224 mm

Lungimea de încărcare a benei:                 1.050 mm

Lățimea de încărcare a benei :                   1.000 mm

Sarcina utilă:                                               430 kg

  

 

Resurse

Descarcă articolul

Vizualizează galeriav

Etichete

  1. Duster pick-up

Galerie foto (3)

Duster pick-up
Duster pick-up
Duster pick-up