FRANK MAROTTE ESTE NUMIT DIRECTOR DE MARKETING, VÂNZĂRI ȘI OPERAȚIUNI AL MĂRCII DACIA

Începând de la 1 februarie 2025, Frank Marotte va prelua funcția de Director de Marketing, Vânzări și Operațiuni al mărcii Dacia. El se va alătura comitetului de conducere Dacia și îi va raporta lui Denis Le Vot, CEO Dacia.

17.01.2025

Articol

Absolvent al Ecole Centrale Paris, Frank Marotte a dobândit peste 30 de ani de experiență în industria auto. Și-a început cariera la Peugeot, în 1993, și a ocupat mai multe funcții de conducere în Franța și în alte țări. În 2008, a fost numit șef al departamentului de planificare a produselor pentru PSA Peugeot Citroën și a coordonat evoluțiile în mai multe segmente de gamă.

În 2013, Frank Marotte s-a alăturat companiei Toyota Motor în calitate de director de planificare a produselor pentru perimetrul Europa, Rusia și Orientul Mijlociu. În cadrul companiei, el a coordonat portofoliul de produse Toyota în Europa și a fost membru al Comitetului Executiv Toyota Motor Europe.

În iulie 2019, Frank Marotte a fost numit Președinte și Director General al Toyota Franța, unde a fost responsabil pentru strategia și dezvoltarea activităților Toyota și Lexus pe piața franceză.

Începând de la 1 februarie 2025, el este numit Director de Marketing, Vânzări și Operațiuni al mărcii Dacia.

„Cu deosebită plăcere și cu mare încredere salut venirea lui Frank Marotte în funcția de Director de Marketing, Vânzări și Operațiuni al Dacia. Experiența sa bogată în industria auto și leadership-ul dovedit îl recomandă ca un atu valoros pentru brand. Împreună cu echipele Dacia, ne continuăm misiunea de a fi lider în mobilitatea accesibilă.”

 Denis Le Vot, CEO DACIA.

 

 

 

 

 

Etichete

  1. Numiri