Dacia lansează kilometrulbine.ro, o platformă digitală de educație și sustenabilitate

Prima platformă digitală din istoria mărcii și a uzinelor Dacia ce reunește toate inițiativele de responsabilitate socială în jurul a două axe strategice: protejarea mediului și incluziunea socială prin educație.

20.09.2021

Articol
  • Odată cu noua platformă de conținut editorial educațional, Dacia, alături de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, susține inițiativa asociației Viitor Plus, programul VERDE GO – Împreună pentru un mediu mai curat.
  • VERDE GO este un program de educație, comportamente și atitudini elementare adresat copiilor și adulților, pentru a contribui la protejarea mediului. Este un program de durată care oferă acces prin campanii dedicate și prin conținut editorial pe platformele viitorplus.ro și kilometrulbine.ro, la informații despre acele comportamente responsabile care pot fi adoptate în drumul spre un viitor sustenabil.

„Educația a fost și va fi un laitmotiv puternic pentru noi, fie că vorbim de mediu sau incluziune socială în comunitățile unde suntem prezenți: la Mioveni, Titu sau București. Împreună cu cei 17.000 de colegi, ambasadorii noștri, vrem să fim puterea exemplului pentru toate generațiile. Kilometrulbine vine în armonie cu valorile mărcii Dacia, orientată spre esențial, simplitate, spre nevoia de libertate și apropierea de natură. Noua noastră platformă funcționează ca un abecedar de mediu. Într-o primă fază, oamenii ar trebui să înțeleagă despre ce e vorba și să determine schimbarea prin propriul comportament. Când spun schimbare, e vorba de o evoluție și sper ca prin aceste mesaje să reușim să sensibilizăm publicul-țintă și nu numai. Obiectivul campaniei e simplu și complicat, în același timp. Se referă la modificarea unui comportament cu un altul”, a declarat Mihai Bordeanu, președinte director general Dacia.
 

VERDE GO – Împreună pentru un mediu mai curat

Programul de educație VERDE GO, inițiat de asociația Viitor Plus, aduce în atenția publicului câteva mesaje esențiale despre comportamentul și bunele practici în ceea ce privește colectarea separată, reducerea consumului, reutilizarea resurselor și reciclarea deșeurilor. Acestea sunt evidențiate prin campanii de afișaj stradal (outdoor) și digital, cu trimitere către cele două platforme care găzduiesc programul: viitorplus.ro și kilometrulbine.ro. Călătorii, fie ei șoferi, pasageri sau pietoni, vor întâlni în drumurile lor, pe autostradă, în zone centrale sau în proximitatea supermarketurilor, din Argeș și București, panouri cu mesajele: Opresc motorul când staționez/Arunc deșeurile doar în locurile special amenajate/Refolosesc pungile de cumpărături/Arunc sticla doar în coșul verde/Arunc plasticul și metalul doar în coșul galben/Arunc hârtia doar în coșul albastru. Este prima campanie de acest tip susținută de către o companie din industria auto din România.

 

Complementar, pe parcursul a șase săptămâni, campania este derulată și la radio Europa FM, în emisiunea matinală, Deșteptarea. Realizatorii vor aborda o dată pe săptămână, în dialogurile lor, teme de mediu și vor atrage atenția asupra importanței adoptării comportamentelor responsabile. Astfel, ascultătorii sunt încurajați să contribuie la un mediu mai verde și mai curat.

 

Dacă ne dorim cu adevărat să generăm o schimbare a comportamentului cetățenilor față de mediu, campaniile de informare și educare trebuie să se adreseze unei palete de public cât mai variată. Iată că avem prima campanie de mediu dedicată șoferilor. Ministerul Mediului o susține cu bucurie și sperăm ca impactul să fie unul pozitiv, a declarat Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

 

În etapa următoare a programului, până la sfârșitul anului, prin VERDE GO, Viitor Plus va lansa un manual de mediu, adresat elevilor din învățământul primar din Argeș, comunitate unde Dacia activează de peste o jumătate de secol, prin prezența polului industrial. După lansare, manualul va fi disponibil online, gratuit, ca resursă pentru învățătorii din toată țara.

 

Este esențial să investim în copii de toate vârstele și în nivelul lor de cunoștințe, de înțelegere și de implicare în zona de protecție a mediului, iar asta nu se poate face fără un program educațional consistent, cu viziune pe termen lung. Ei vor fi cei mai afectați de schimbările de mediu, ei sunt mai receptivi la obiceiuri noi, ei sunt cei care pot da informația către generațiile mai mari. Împreună cu Dacia, ne-am îndreptat atenția către județul Argeș, pentru început. Aici, ne-am propus să avem cel puțin 10 școli participante. Vom începe cu cei mai mici, de la clasele pregătitoare, până la clasa a IV-a. Pentru învățători, pregătim manualul de mediu, Verde Go, care abordează tematicile economiei circulare și schimbărilor climatice. Cele două probleme globale sunt transpuse în lecții potrivite vârstei copiilor, adaptate predării online și offline, astfel încât, învățătorii să poată preda la clasă, cu impact, dar jovial, măcar o lecție pe lună. Obiectivul principal e să atragă copiii de partea lor în aceste demersuri, să ajungă la schimbări de comportament și implicit la creșterea conștientizării copiilor de la vârste fragede. Ne propunem să ajungem la cel puțin 2.000 de copii de școală primară din județul Argeș, a declarat Teia Ciulacu, președinte și fondator Asociația Viitor Plus.

 

ÎMPREUNĂ SPRE KILOMETRUL BINE

Platforma kilometrulbine.ro va reflecta toate inițiativele companiei Dacia în materie de responsabilitate socială corporativă. Editorial, prin secțiunile și rubricile permanente, cititorii vor putea selecta informație din sfera celor două axe strategice: mediul și incluziunea socială prin educație. Lunar, website-ul va găzdui interviuri cu angajați, reprezentanți ai societății civile, autorități, lideri de opinie, jurnaliști, bloggeri.

 

În ultimii 2 ani, prin intermediul Fundației Groupe Renault România, Dacia a derulat programe încadrate pe axa de incluziune socială, cu precădere în comunitățile din județele Argeș și Dâmbovița, unde compania este prezentă. În plină criză sanitară, 200 de elevi din zone vulnerabile social, din ambele județe, au putut continua școala, datorită tabletelor donate de către Fundație. Anul acesta, în premieră, au fost lansate Bursele de Performanță și Sociale Constantin Stroe, urmând ca spre final de an, să fie anunțați cei 60 de câștigători.

 

Viitor Plus – pentru oameni și natură

Viitor Plus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 15 ani în dezvoltarea programelor de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un copac!, Atelierul de Pânză, RECICLETA, Harta Reciclării, Eco Provocarea și Biroul Eco. Mai multe detalii pe www.viitorplus.ro.

Etichete

  1. Corporate

RELATED TOPICS